Azi, acum, ma simt bine cu mine. Sunt zen la orice se intampla in jur iar daca apare ceva care sa ma tulbure imi revin incredibil de repede. Imi place ce simt. E o stare de bine ce as vrea sa nu se termine niciodata.
Aseara am reusit sa termin cartea “Umbra” scrisa de Adrian Nuta la recomandarea unei prietene (si am senzatiaca mi-a mai recomandat-o o alta prietena acum mult timp in urma dar nu i-am dat importanta. Probabil ca nu era momentul sa o citesc iar acum s-a potrivit cum nu se poate mai bine cu ceea ce ma framanta: iubirea de sine, acceptarea/intelegerea partii intunecate din mine).
Adrian Nuta se descrie astfel:
“Paradoxal, sunt nascut pentru a fi profesor . Ma pricep sa-i stimulez pe tineri, sa-i chem catre cunoastere, sa fiu, mi s-a spus, un seducator. Rad de prostie oriunde o intalnesc (daca nu e prea infricosatoare), prin urmare, traind cu mine insumi, am o sursa constanta de buna dispozitie.
De fapt, chiar am fost profesor (la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti). Acum sunt pensionar (pe caz de sanatate) si, uneori, consultant (pentru moguli).”
Nu-l cunosc, nu am mai auzit de el pana acum dar cu siguranta mi-a starnit curiozitatea de a citit si celelalte carti scrise de el caci da, mai are ceva carti scrise 😉.
De la inceput pana la sfarsit am rezonat cu tot ce e scris in carte. As fi vrut sa o citesc dintr-o suflare dar nu am avut timp. Dar poate ca a fost mai bine ca am citit-o in trei etape pentru ca astfel am avut timp sa “rumeg” si sa sedimentez din informatii.
Autorul spune ca oamenii au stiut sau intuit dintotdeauna ca “sufletul are o parte intunecata, o parte animala, grosiera sau greu de acceptat”.
Definitia pe care o da Umbrei (partea intunecata a sufletului) si despre care se vorbeste in carte suna asa:
“Inteleg prin “umbra” ansamblul continutirilor psihice condamnate, negate, evaluate ca inferioare sau inacceptabile si respinse in inconstient. Prin “continuturi psihice” inteleg pulsiuni, dorinte, trasatuti, ganduri si trairi emotionale. Altfel spus, umbra contine toate acele aspecte psihologice ale fiintei noastre pe care le ascundem nu doar de ceilalti, ci si de noi insine.”
Cartea este scrisa intr-un limbaj usor de digerat si chiar cu mult umor. Totul este explicat si exemplificat cat se poate de simplu si logic.
De exemplu, vorbeste despre o lege a oglindirii (exteriorul reflecta interiorul) astfel: “Ce inseamna ca exteriorul reflecta interiorul? Inseamna ca lumea in care traim este un fel de oglinda gigantica, oglinda care reflecta mereu aspecte sau parti din noi insine. Inseamna ca toti oamenii pe care ii atragem in vietile noastre sau de care suntem atrasi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi insine.”
Si asta este doar o mica parte din ceea ce este tratat in carte. Vorbeste si despre proiectiile noastre in exterior si despre chakre ambele foarte fain explicate.
Las mai jos alte cateva citate din carte care mi-au placut mult si care sper sa te convinga sa o citesti si tu daca esti in cautarea unor raspunsuri legate de partea intunecata din noi.
“A invata sa-i iubesti cu dragoste si intelegere pe cei care te inconjoara este echivalent cu a invata sa te iubesti pe tine insuti, deoarece ei nu fac decat sa te reflecte.”
“Tot ceea ce respingi in tine insuti universul va recrea in afara ta, pentru a-ti atrage atentia.. Lumea va continua sa oglindeasca ceea ce refuzi sa accepti si sa transformi la tine insuti, pana in clipa cand vei restabili contactul cu partile negate sau necunoscute ale fiintei tale.”
“Calitatile pozitive la care esti cel mai sensibil, caracteristicile pe care le admiri constant in afara ta sunt aspecte ale fiintei tale, a caror vreme a sosit pentru a inflori.”
“Cele mai detestabile si “negative” calitati contin un dar, un tip de energie care, corect folosit, diferentiaza si imbogateste viata unei persoane.”
Spor la citit! 😊