Blogul acesta începe aici și acum.
Începe aici cu următorul gând: „Mă surprind mereu că am mari emoții când încep ceva nou, pentru că niciodată nu știu ce o să iasă.”
Habar nu am despre ce voi scrie – voi avea probabil o idee, un gând, o trăire de care să mă agăț și să încep să croșetez în jurul ei. Nu știu nici de câte ori voi scrie despre un anumit subiect. Nu știu nimic și asta e bine! E bine pentru că simt acest blog ca pe un imens caiet virtual în care există o mulțime de coli scrise dar și un infinit de coli albe. Coli albe pe care urmează să „desenez” din cuvinte realitatea pe care mi-o creez. Iar finalul fiecărui desen în parte va fi unul spectaculos, frumos și drag mie!
Bine ai venit!
Aici scriu despre mine așa cum mă văd și simt eu. Despre viața mea de mamă, despre pasiunile mele și viața mea în general. Este un loc unde ești bine venit să-ți spui părerea sau să scrii și tu ceva ce crezi că merită dat mai departe.
Un om cu un blog
Blogul de față este un blog personal, pe care eu singură îl îngrijesc și-l bibilicesc cum mă pricep mai bine. Sunt un om cu un blog ce nu are experiență în a scrie conținut fain pentru alții și nici nu a lucrat sau măcar studiat media, publicitate sau orice altceva de genul. Mă încăpățânez însă și îmi fac o astfel de experiență în fiecare zi de când am început să scriu aici.
Unul din scopurile mele, cu acest blog, este de a mă vindeca de tot felul de frici și gânduri negre. Folosesc scrisul pe blog ca instrument de terapie.
Un alt scop este de a da mai departe ceea ce eu trăiesc, testez și experimentez pe propria-mi piele – cu bune și cu rele. Am pasiuni multiple, interese diverse și îmi place să dau mai departe ceea ce eu cred că ar ajuta sau interesa și pe altcineva.
Mă bucur mult că ești aici!
Fă-te comod, relaxează-te și dă-ți voie să fii așa cum ești. Dacă simți nevoia să „desenezi” și tu ceva, îți dau cu mare drag din caietul meu coli albe câte vrei. Poți chiar completa sau modifica oricând un „desen” făcut de mine adăugând cuvintele tale în comentarii. Vorbește liber, cu respect și spune-ți părerea cu cea mai mare sinceritate!
Bine ai venit în realitatea mea!
Mai multe despre cine sunt eu gasești AICI.
Recent Comments