Cand eram insarcinata am fost la un seminar gratuit tinut de Urania Cremene despre parinti si copii. Acolo am facut un exercitiu foarte interesant ce ma ghideaza in fiecare zi in cresterea Irinei. Acest exercitiu a avut un impact foarte mare asupra mea.
Exercitiul consta in a scrie pe o bucata de hartie acele caracteristici pe care vrei sa le aiba copilul tau cand va fi adult. Apoi nu-ti ramane decat sa il ajuti sa ajunga acel adult si incepi prin a fi tu insuti un model. Simplu nu? 😊
Iata ce am scris atunci de cum imi imaginez eu ca va fi Irina ca adult:
“Un adult sanatos si fericit. Un adult echilibrat emotional si financiar. Un adult empatic caruia ii place sa socializeze si are multi prieteni buni si adevarati. Un adult cu multa creativitate si o imaginatie bogata. Un adult plin de iubire si recunostinta. Un adult liber, puternic si independent cu mult curaj si multa incredere in sine, capabila sa ia cele mai bune decizii pentru ea si cei dragi ei. Un adult care isi respecta corpul, mintea si sufletul si are grija de ele.”
Pentru mine, ca parinte, sa o ajut pe Irina sa ajunga adultul pe care mi-l imaginez, a devenit cel mai important job.
Si ca sa o ajut cat mai bine nu fac decat sa ma transform eu in acel adult pentru a fi un bun exemplu pentru ea. Astfel ma aflu intr-o continua schimbare care nu este mereu tocmai usoara. Iar Irina este ca un burete ce absoarbe absolut tot din jurul ei. Absoarbe chiar si lucruri de care credeam ca nu are cum sa le stie pentru ca s-au intamplat “discret” si rapid.
Drept urmare, a fi un exemplu, poate fi de multe ori dificil. Trebuie sa fiu atenta cum reactionez in perioadele de oboseala maxima, cand sunt stresata sau cand scap ceva din mana si imi iese un “baga-mi-as picioarele” pe care ea il repeta ca o moara stricata. Plus ca sunt multe momentele in care nu stiu cum sa-i vorbesc astfel incat sa fie bine.
Cuvintele noastre au un impact mare asupra ei si nu de putine ori mi-a fost dat sa vad cum se percepe ea intr-o situatie in functie de cum reactionam noi (noi = eu si taica-su).
Asa ca incerc sa fiu cat pot de mult atenta atat la felul cum vorbesc cu ea cat si la cuvintele folosite. Iata cateva exemple:
1. Ii spun deseori ca sunt mandra de ea cand face ceva pentru care a depus mult efort. De exemplu, este foarte hotarata, in ultimul timp, sa se imbrace/dezbrace singura. O vad cat efort depune, cu cata hotarare se implica si ce incantata este cand reuseste sa bage ambele picioare in pantaloni. Clar merita sa-i spun ca sunt mandra de ea 😊.
2. Ii spun ca a facut o alegere buna atunci cand o face. De exemplu, inca ii mai ies dinti/masele si sunt multe momente cand vrea sa muste. De cele mai multe ori ma musca pe mine de san asa ca ii dau periute speciale de ros pentru gingii sau jucarii de dentitie si ii explic de ce sunt o alternativa mai buna decat sanul meu. Se intampla sa ma mai muste insa de ce in ce mai des isi aduce aminte ca poate musca altceva si o face fara ca eu sa-i mai atrag atentia. Atunci ii spun ca a facut o alegere buna si o felicit.
3. O las sa se distreze cat mai mult. Ii permit o multime de lucruri ce vad ca o bucura foarte tare. De exemplu ii place mult sa se murdareasca cu vopselele de pictat. Incepe cu pictura pe hartie si sfarseste cu pictatul mainilor sau a burtii. Pentru ea este o distractie adevarata iar asta a fost doar un exemplu 😁. Atata timp cat nu-i pune in pericol sanatatea o las sa faca cam tot ce vrea ea in materie de distractie. Bineinteles cu limitele aferente 😉. Vreau ca Irina sa traiasca o copilarie plina de distractie, cu o imaginatie bogata si cu faurire de amintiri placute care sa dureze o vesnicie.
Copilul Irina de acum transforma adultul din mine. Sunt fericita ca ne-a ales ca parinti si fac tot posibilul sa stie si mai ales sa simta asta.
Pentru mine este cel mai bun copil pe care il puteam avea. Ii spun asta de zeci de ori pe zi.
Tot ce imi doresc este ca Irina sa ajunga adultul din exercitiul pomenit la inceput. E suficient! Pentru ca, daca ea ajunge acel adult, inseamna ca si eu sunt acel adult.