Aveam in plan sa scriu despre altceva azi. M-am si documentat temeinic in week-end insa azi s-a intamplat o chestie care mi-a dat de gandit si vreau sa va spun si voua.
Iubesc somnurile de pranz ale Irinei. Este momentul meu de relaxare in care corpul si mintea mea intra intr-un stadiu de vegetare. Cand se intampla ca Irina sa nu adoarma intru intr-un fel de panica si ma oftic rau de tot ca nu mai pot vegeta langa ea. Dar na, sunt si zile in care nu vrea iar eu nu o voi obliga.
Astazi insa a fost altceva.
Mult mai devreme decat de obicei Irina a cerut la somn. La 10:30 dormea bine iar eu eram happy happy joy joy 😊. Deja ma pregateam sa-mi citesc cartea cand ma “loveste” de nicaieri sunetul strident a unei bormasini ce parea ca a ramas uitata asa in perete dand gauri.
Ma uit la Irina si da semne mici de foiala dar doarme mai departe. Apoi sunetului de bormasina se alatura bataile unor ciocane. Nici nu-mi dadeam seama de unde vin.
Irina se suceste, se invarteste si intr-un final se trezeste. Avea o privire atat de debusolata si speriata. Am luat-o in brate si am mangaiat-o. Ea incerca sa mai adoarma dar nu era chip.
Incep sa ma enervez din ce in ce mai tare iar in sinea mea injuram mai ceva ca la usa cortului. Dupa o ora imi iau copilul in brate si ma duc pe scara blocului sa identific apartamentul. Ma duc chiar si la scara vecina pentru ca dormitorul este lipit de apartamentele de acolo. Totul rasuna atat de tare incat jur ca nu am putut sa-mi dau seama de unde vine.
M-am retras furioasa. Sunetele mi se pareau ca-mi sfredelesc creierii, Irina statea lipita de mine cu ochii ce i se mai inchideau din cand in cand.
La 13:30 zgomotele s-au oprit iar Irina nu mai reusea sa adoarma. Eram foarte nervoasa, injuram (tot in gand) si imi imaginam cum ma duc peste muncitori si le zic chestii usturatoare.
Pe la 15:30 Irina reuseste sa adoarma. Doar 15 minute pentru ca a inceput sa se auda “boc boc boc” si iar “boc boc boc”. Iar m-am enervat, iar mi-am imaginat cum ma duc peste ei si ii pun la punct.
Copilul se uita la mine si incerca sa ma coopteze intr-un joc cu jucariile de plus. Eu eram prea nervoasa ca sa ii acord toata atentia. Ea s-a suparat iar eu parca m-am trezit la realitate.
Stiti ce mi-am dat seama?
Toata ziua am investit energie (negativa) la adresa unor oameni pe care nu-i cunosc si care au tot dreptul sa-si renoveze casa ce se intampla sa fie un apartament intr-un bloc in care locuiesc si eu.
Cat de absurd si fara rost mi se pare acum gestul meu de a ma infuria atat de tare. Nu am rezolvat nimic. Ba as putea spune ca mai rau am facut.
La finalul zilei m-am simtit mai obosita ca oricand. Tot consumul asta de energie m-a epuizat. Si pentru ce? Zgomotele si-au vazut de treaba lor, Irina nu a dormit si Pamantul a continuat sa se invarta. In loc sa aplic zicala “It is what it is. Deal with it and move on” eu m-am incapatanat sa ii acord toata atentia intr-o directie total aiurea. Pe copil l-am lasat deoparte iar eu m-am luptat doar in mintea mea cu ceva ce nu merita atata atentie.
Asta ma determina sa ma analizez mai atent si sa incerc sa fac un pas in spate pentru o analiza la rece. Am irosit o zi pe nimic. La cate alte situatii similare din viata mea am facut la fel? Cati ani am pierdut astfel?
Ce vreau sa va spun este ca prea ne lasam purtati in tot felul de telenovele pe care ni le creem in mintea noastra fara a ne fi de folos. Si nu asta este cel mai rau. Cel mai rau mi se pare ca irosim timp. Timp pe care, de altfel, ne plangem ca nu-l avem.
Eu vreau sa pun capat. Tu?