De cand m-am provocat sa fac fotografii alb-negru cu telefonul trec prin tot felul de stari care mai de care mai frustrante. Parca nimic nu-mi iese si parca oriunde m-as uita in jurul meu nu vad cum as putea fotografia ceva care sa transmita o cat de mica emotie.
La scoala de fotografie am invatat ca cea mai buna camera foto e aia dintre urechi. Adica nu camera in sine conteaza ci felul in care vezi lumea din jurul tau. Camera este doar o unealta precum pixul pentru scris – daca iei un pix mai bun, mai performant nu inseamna ca vei scoate romane pe banda rulanta.
Asa ca am inceput sa ma intreb de ce nu reusesc sa “vad” fotografii si ce as putea face in privinta asta?
La inceput mi-am dat raspunsuri de genul: sunt obosita, nu reusesc sa ma concentrez cu copilul agatat de mine non-stop etc. Apoi mi-am zis ca o fi adevarat dar daca sunt doar scuze?
Si mi-am dat seama ca eu nu stiu nimic despre fotografia cu telefonul care se pare ca este destul de practicata in afara. Pe langa asta, si cel mai important, eu nu mi-am mai exersat ochiul creativ. M-am concentrat atat de mult pe nevoile Irinei incat am uitat sa mai vad viata intr-un mod creativ.
Legat de ochiul creativ, ei bine, inseamna sa vezi lucrurile altfel decat in mod normal.
Mai exact, cand folosim prima oara o camera foto, incepem sa facem fotografii la tot ce pare evident in jurul nostru: peisaje, oameni pe care ii cunoastem, animalele din familie, matusa Tamara etc. Si e bine ca facem asa pentru ca reprezinta o parte importanta in procesul de invatare a fotografiei. Apoi repetand acest tip de fotografiere incepe sa apara plictiseala.
Si daca ne plictisim suficient de mult incepem sa ne dorim sa vedem mai mult decat ceea ce este evident la un subiect si sa vrem sa schimbam ceva. Nu e o regula insa. Sunt multi cei care continua sa faca fotografii plictisitoare devenind chiar experti in asta 😐.
Daca ajungi sa vrei sa schimbi ceva ar trebui inceput cu ideile preconcepute despre cum ar trebui sa arate o fotografie. Eu inca ma lupt cu asta dar ceva ceva se misca. Cu mica Irina in viata mea incep (cu dificultate deocamdata) sa privesc lucrurile cu inocenta unui copil mic – de exemplu sa imi raspund la intrebari de genul Ce ar vedea o furnica daca s-ar uita in sus? 😊.
Imi propun asa:
– Sa ma asez la nivelul Irinei sa surprind o parte din lumea pe care o vede ea.
– Sa ma uit la lucruri altfel decat sunt privite in mod normal.
– Lumina, lumina, lumina. Totul este despre lumina. Sa o folosesc creativ.
– Sa fac fotografii in timp ce sar – asta ca sa adaug si o idee traznita.
– Sa indraznesc sa incalc reguli de compozitie – sa ma focusez mai mult pe forme.
– Sa fotografiez mai mult (practica) incercand sa invat mereu ceva din fiecare zi.
Imi vine sa rad de cat de simplu credeam ca este sa faci fotografie!😄
Atat pentru astazi. Mi-a expirat timpul de relaxare 😊.
Continuarea in textul de maine 😊
Va multumesc!