Ma uit la ea cum doarme.
Am cel mai bun copil (om) din lume. O iubesc de un infinit si inca putin. Mi-e draga de mor. Ne-a ales pe noi parinti iar eu sunt extrem de fericita cu ea. Daruieste atat multa iubire neconditionata.
Ma uit la ea si nu-mi vine sa cred ca e aici. Tare mult mi-am dorit-o!
La polul opus, de multe ori cred ca eu nu sunt un om bun. De cele mai multe ori cu ea. Mai ales cand ma enervez si mai tip am mari mustrari de constiinta.
Oare ea se bucura ca ne-a ales?
Daca o stric?
E atat de perfecta!