Stau intinsa langa pitica ce doarme in timp ce alaturi (la vecini) se aud manele. Ma bucur ca ea poate dormi 😊
Am avut o saptamana incarcata.
Acum cateva zile o prietena draga mie imi trimite o poza cu o carte pe care i-am daruit-o acum multi ani in urma si in care i-am scris si un mesaj. Nu-mi aduc deloc aminte momentul cand i-am dat cartea. Cartea asta insa a insemnat foarte mult pentru mine. Am dat peste ea intr-un moment cand cautam cu disperate niste raspunsuri si m-a scos dintr-o secta din care faceam parte la vremea respectiva. Am intrebat daca a citit-o si mi-a spus ca nu. Din intamplare a dat peste ea prin casa. Mesajul, in schimb, i-a placut 😊.
Ieri, din pura intamplare, dau peste un film facut despre aceasta carte si autorul ei.
Ce ciudat! Ce coincidenta!
Azi am scos cartea din biblioteca si am incercat sa citesc din ea. Am reusit doar cateva pagini pentru ca am avut o zi plina insa sta cuminte pe noptiera si ma asteapta.
De ieri am o tensiune interioara pe care incerc sa o tratez, sa-i caut sursa. A aparut cand parintii mei m-au sunat sa ma intrebe daca sunt bine apoi sa-mi spuna ca ei cred ca eu am o problema grava de am scris textul “Monstrul” in care am spus ca am avut o copilarie cu tipete si batai. Am indraznit sa spun asta public iar ei acum sufera.
Imi pare rau! Imi pare sincer rau ca ei sufera! Ii iubesc si i-am iertat de mult. Nu au fost singurii care au crescut asa copii. Pe atunci era normal sa-ti bati copilul. Tin minte ca si la scoala am incasat-o de multe ori de la profesori si era ceva normal atunci.
Ii inteleg pe perintii mei si stiu ca au facut tot ce au stiut ei mai bine pentru mine. Asta nu ma opreste sa spun adevarul meu! Eu am suferit si inca mai sufar in urma acestei educatii.
Nu ma intelegeti gresit. Nu vreau sa ma victimizez. Au fost ataaaat de muuulte momente faine in copilaria mea incat nu ar fi drept sa spun ca doar la tipete si bataie se rezuma.
Spun doar ca m-au afectat si m-au facut sa nu fiu eu, sa nu am incredere in mine si in cei din jur. Si ca mi-ar fi placut sa nu petrec zeci de ani pentru a-mi gasi un echilibru.
Sunt recunoscatoare insa ca l-am gasit. Mai cad dar imi revin repede. Iar in “Monstrul” incercam doar sa spun cat de tare m-a speriat atunci gandul ca as putea sa-i provoc suferinte asemanatoare Irinei.
Textul l-am sters de pe Facebook iar pe acesta il voi lasa aici pentru cine se va nimeri sa dea peste el.
Am mari emotii! Nu stiu inca ce fel de emotii. Sunt nelinisita si incerc sa atrag energie buna. Maine s-au anuntat ai mei parinti ca vin pentru o interventie. Cica am nevoie. Ma simt ca atunci cand era sedinta cu parintii iar eu ii asteptam acasa. Brrrr!
Imi doresc din tot sufletul ca maine sa am cuvintele si sentimentele potrivite pentru o relatie armonioasa si sanatoasa cu parintii mei!
Multumesc Doamne, multumesc Universule ca imi esti alaturi!
Editare de a doua zi: Nu au putut sa mai vina. Poate ca astfel Universul ne spune sa ne linistim putin. Sa nu ne grabim. Sa rumegam putin la ce s-a intamplat. Multumesc Doamne!