Imbratisare

 

Am dat peste articolul asta si am inceput sa ma gandesc la imbratisarile pe care le dau si pe care le ofer.

Cu siguranta in ultimii ani am parte mult mai des de ele. Dar nu a fost asa mereu.

In copilarie am fost si nu prea imbratisata.

Am adanc intiparita in minte imaginea mea (cred ca aveam circa 7-8 ani) intr-o zi de vara cand, dupa ce m-am jucat in fata blocului, am urcat in casa foarte vesela si cu o dorinta maaare de a o lua pe mama in brate. Maica-mea spala de zor niste rufe la mana. Am intrat in casa si am alergat razand la ea. Ea s-a intors si a tipat la mine – nu mai stiu de ce. M-am blocat si nu am mai luat-o in brate. Si de atunci a ramas in mine un gol si un plin deopotriva. Nu stiu cum sa spun. Imbratisarea aia a ramas blocata in mine si se cere consumata. Insa nu indraznesc. Mi-e frica si nici nu stiu sa spun de ce.

Mi s-a intamplat de multe ori (si inca se mai intampla) sa ma imbratiseze cineva si eu sa raman stana de piatra, sa nu primesc acea imbratisare. Si nu pentru ca nu vreau ci pentru ca ma blochez. Abia dupa minute sau chiar ore bune imi revin si mi-as dori din tot sufletul sa se repete ca sa o pot primi. Insa nu mai vine iar cel care a daruit probabil ca nu va mai dori sa ma ia in brate.

Altadata vreau sa iau in brate pe toti cei care ii intalnesc dar nu indraznesc. Poate ca mi-e teama sa nu tipe la mine.

Insa ma consider norocoasa si cu sanse mari ca imbratisarile sa creasca in viata mea. De ce? Pentru ca stiu cel putin trei persoane care mi le ofera chiar daca sunt impietrita si ma lasa sa ii imbratisez oricand cu mare bucurie: omul meu, prietena mea Irina si minunata mea fetita!

Da, sunt taaare norocoasa! 😊

Iubesc imbratisarile si starea de bine ce o ofera.

Te imbratisez si iti doresc sa ai parte de imbratisari sincere si pline de iubire ❤️.