Fortarea copilului sa-si ceara scuze

Copiii si “imi cer scuze” din parc.

Anul acesta Irina este mult mai sociabila si dornica sa se joace cu alti copii. Deja are gasca ei de copii in parc cu care se joaca destul de des si sunt toti de varste apropiate. Inevitabil apar si conflicte de genul impartitul jucariilor sau lovirea intre ei din prea mult entuziasm. Si atunci parintele, bona, bunica sare repede si cere copilului sa-si ceara scuze.

Chiar si eu, la inceput, sa nu par mai prejos, imi indemnam copilul sa-si ceara scuze cand mi se parea ca gresesete fata de alt copil. Odata am pus un copil mult mai mare sa-si ceara scuze fata de Irina pentru ca ii luase jucaria si o aruncase. De fiecare data m-am simtit ciudat ca si cum faceam ceva ce nu era normal.

Fortarea lui “imi cer scuze”.

Si mi-am dat seama ulterior ce nu era normal din ce faceam.

In primul rand toata ideea asta de a forta sa-si ceara scuze nu este normala. Cand spun a forta ma refer la insistentele de a isi cere scuze si nu la violenta fizica sau pus etichete de genul “esti rea”.

Vrea cineva sa auda “imi cer scuze” cand acele scuze nu sunt reale, autentice? Eu nu cred.

Prin fortarea copilului sa isi ceara scuze nu il invatam defapt nimic. E mai mult ceva pentru a te simti tu bine ca parinte si a evita judecata celor din jur. Nu poti sa faci pe cineva sa ii para rau. In schimb sunt sanse mari ca acel cineva sa fie preocupat mai mult de faptul ca e pus intr-o situatie in care ii este rusine si/sau se simte stingherit. Probabil ca se gandeste chiar si la scenarii de pus in practica o data viitoare pentru ca sa nu mai fie prins.

Ce se poate face? 

Puterea exemplului din partea parintelui si/sau empatia si vorbitul despre ce s-a intamplat fara a pune etichete, fara a judeca.

Eu incerc sa o incurajez pe Irina sa observe emotiile si nevoile celuilalt copil. Poate fi ceva de genul (cand Irina smulge jucaria de la alt copil, in conditiile in care am rugat-o inainte sa ia alta jucarie asteptand astfel sa termine copilul respectiv joaca si apoi sa ia si ea jucaria):

“Stiu ca vrei jucaria de la X. Nu este mereu usor sa astepti pana sa te joci si tu cu ea. Se pare ca X s-a suparat pentru ca ar fi vrut sa se mai joace cu ea.”

Apoi doar o asist in a lua o decizie ok pentru ambele parti.

Prea mici pentru empatie?

Citisem pe undeva, nu mai stiu exact unde, ca un copil devine capabil de empatie abia cu varsta de 7 ani. Eu nu cred ca trebuie sa astept sa ajunga Irina la acea varsta pentru a-i vorbi despre empatie. Mie mi se pare normal si logic sa ii vorbesc inca de acum despre cum se pot simti ceilalti si, bineinteles, sa fiu un exemplu bun pentru ea.

Nu sunt perfecta. Nu imi iese mereu. Insa fac tot ce pot ca sa o invat empatia fara a forta fiind constienta ca este inca mica pentru a “functiona” precum adultii.

Tu ce parere ai?