E treaza, spalata, schimbata si gata de o noua zi. Eu de abia imi tin ochii deschisi.
Ma indrept spre bucatarie sa pregatesc micul dejun. Ea vine si imi arata ca ii este foame. Ii explic ce fac si o intreb daca vrea sa facem impreuna. Raspunsul ei vine “unt, paine duceata” – vrea paine cu unt si dulceata.
Ii spun ca mai dureaza putin pana pregatesc ceva mult mai sanatos. Se maraie si cere Masha sau Maya. Ca sa nu o mai aud dau drumul la calculator si ii pun desenele.
Ma intorc in bucatarie si incerc sa ma trezesc. Imi fac o cafea. Micul dejun e gata iar printesa este servita.
Incepe joaca amestecata cu maraieli, aruncat jucarii, lovit, muscat, “nu place”, “nu”,”nu”… Eu ma enervez si tip. Apoi imi pare rau si vreau sa fumez o tigara.
Munca de lamurire sa pot sa scot capul pe geam iar nervii mei se intensifica. Ea cere alte desene. Eu cer o tigara. Apoi vrea telefonul iar eu i-l dau numai sa ma lase sa fumez.
…
Cam asa stateau lucrurile in luna Decembrie si jumatate din luna Ianuarie.
In Decembrie, in ideea de a asculta colinde pentru copii, am inceput zilnic sa deschid calculatorul pentru muzica si ulterior (tot ideea mea 😏) pentru desene cu Masha si albinuta Maya.
La inceput nu mi s-a parut nimic nasol mai ales ca o implicam zilnic in tot felul de activitati specifice Craciunului conform calendarului advent de atunci.
Apoi Craciunul a trecut, activitati specifice nu am mai planificat iar eu eram super mega obosita dupa atatea sarbatori.
Am continuat sa-i pun desene la calculator in ideea de a sta sa ma odihnesc fara sa ii acord atentie 100%. Apoi, m-a pus pacatul, i-am dat si telefonul sa se uite pe pozele si filmuletele cu ea. Ii mai placea si pe messenger-ul de Facebook unde se juca cu emoticoanele.
Si uite asa am intrat intr-un cerc vicios in care amandoua devenisem irascibile si de nesuportat. Eu eram mai obosita ca oricand consumandu-mi energia enervandu-ma iar ea incepuse sa fie un copil dificil care refuza sa foloseasca si putinele cuvinte pe care le invatase.
Asa ca, intr-o zi, am zis STOP. Am refuzat sa mai deschid calculatorul si sa-i mai dau telefonul. Ce s-a intamplat?
Spre bucuria mea au fost aproximativ doua zile de miorlait din partea ei si de nervi intinsi din partea mea, apoi s-a purtat ca si cum a uitat de ele 😁 iar eu m-am calmat. Da stiu, sunt o norocoasa 😊.
Efectele acestei sistari nu au intarziat sa apara:
- Am devenit amandoua mult mai linistite
- Am petrecut mult mai mult timp impreuna si de calitate. Pentru unii poate parea timp pierdut dar pentru noi doua a insemnat o conectare extraordinara ce a facut posibil ca eu sa pot face si treburile casnice fara nervi.
- A inceput iar sa vorbeasca folosind cuvinte. Ba chiar a invatat mai multe si le foloseste intens.
- Linistea din casa m-a ajutat sa ma odihnesc si fara somn.
- Irina doarme mai bine si mai mult.
- Surprinzator sau nu pana si mesele impreuna sunt mai linistite.
- Facem o multime de activitati ce observ ca o ajuta sa se dezvolte sanatos si armonios.
- Pot sa-i cer sa faca diverse lucruri fara multe rugaminti si fara nervi. Doar la partea cu schimbatul scutecului de caca mai avem ceva de lucru 😜
In concluzie, ceea am relatat la inceput, a fost pentru mine calea usoara in care mi se parea mai simplu sa o postez in fata calculatorului sau telefonului pentru o clipa cu mine. Insa s-a dovedit a fi un dezastru!
Desi nesesita din partea mea mai mult efort si atentie, varianta finala aleasa este mult mai relaxanta, sanatoasa si odihnitoare.
Aceasta experienta mi-a demonstrat ca a alege calea usoara nu este mereu si calea cea mai potrivita.
La voi cum e?