Inca se mai vedeau semnele ramase pe crestet in urma impactului cu gheata. Fire albe de par cresteau in jurul lor ajutand astfel la camuflare. “Le voi vopsi in verde semnul unui nou inceput!” isi spuse ea. Era aproape de final.
La exterior afisa o raceala ce contrasta enorm cu caldura de ieri. Pe obraji se varsau lacrimi de furie iar vantul ii biciuia obrajii rosii.
In interior tanjea dupa o imbratisare si cauta un loc moale si caldut in care sa se odihneasca.
Nu a alergat, nu a sarit ci a preferat sa se tarasca sau sa mearga in patru labe.
In drumul ei gasea mereu ceva cu care sa se hraneasca si nu lasa nimic neatins. Avea o foame de nestapanit pentru tot ce insemna lumina.
Acum, ca era la final, abia mai respira si simtea ca incep sa o doara toate.
“Se va termina curand. Stiu sigur. Totul are un final!” isi spuse ea in timp ce soarele apunea.
Uhm… Asta ma depaseste putin. Insa e ceva altceva care imi place.
Multumesc! Ma bucur mult ca acest ceva altceva iti place