Mi se mai intampla ca la micul dejun sa fac quinoa cu lapte pentru a mai diversifica putin meniul si pentru a aduce un nou aport de nutrienti.
Am incercat si varianta cu legume. Quinoa e ok oricum ai gati-o doar ca nu pot spune ca m-a cucerit. O prepar din cand in cand datorita proprietatilor ei.
Citeste aici mai multe despre acest aliment.
In caz ca vrei sa vezi cum e sau vrei sa adaugi ceva nou si sanatos la micul dejun iata cum prepar eu quinoa cu lapte.
Ingrediente:
– 1 cana de quinoa
– 4 cani de lapte
– seminte: chia, in si canepa
– vanilie pastaie
– banana si/sau alte fructe
Spal bine de tot quinoa in 2-3 ape.
Intr-o cratita pun intai doua cani de lapte, semintele si vanilia. Cand laptele incepe sa fiarba pun quinoa si reduc focul. Las sa fiarba cu capac cca 15 minute pana se absoarbe tot laptele.
Apoi adaug restul de lapte si las sa fiarba fara capac, amestecand frecvent, pana devine o crema consistenta.
Cand e gata rastorm intr-un bol si amestec cu banana coapta bine si zdrobita si/sau cu alte fructe. Optional se mai poate adauga si miere pentru un gust mai dulce 😊.
Pofta buna!