In telefon imi notez mereu, cand ma loveste inspiratia, despre ce vreau sa scriu. Trec doar un titlu, cat sa-mi fac o idee despre ce aveam in minte la momentul respectiv.
E bine si nu e bine. E bine pentru ca imi dau seama ca am muulte de dat mai departe si sunt tare fericita. Nu e bine pentru ca daca nu scriu tot ce-mi trece prin cap atunci, cand inspiratia e inca vie, ulterior nu mai “simt” subiectul la fel si parca nici cuvintele nu se mai aduna.
Asa ca incerc sa scriu cat mai repede, cat este inca acolo inspiratia 😊
Inspiartia asta fie ma loveste asa dintr-o data fie se intampla ca persoane, situatii sau mai stiu ce mi se iveste in cale sa imi ofere astfel de oportunitati/subiecte de scris. Asa ca profit si de ele pentru ca nu se stie niciodata ce poate iesi bun 😊
Spun asta pentru ca ieri un amic (din anii de facultate) ma abordeaza si ma roaga sa-i scriu poezia aia de o tot recitam eu cand ne intalneam. Eu fac pe nestiutoarea si intreb “Ce poezie?” – desi banuiam la care se refera am zis sa intreb ca poate se gandeste la alta (mai stiam cateva la vremea respectiva). Imi zice: “Daca impart… In patru“. Si m-a lovit!
O daaa! Pentru mine asta e poezia poeziilor ce mi-a intrat in suflet si in minte adanc de tot.
Iubesc poeziile! Sunt unele care ma ridica, ma coboara, ma invart si ma fac sa visez cu ochii deschisi la lumi paralele absolut minunate. Sunt poezii care, atunci cand le recit, ma ajuta sa-mi exprim propriile emotii, propriile trairi si astfel sa ma racoresc ca dupa o ploaie de vara. Iar poezia asta e pentru mine ca un tatuaj ce il port in suflet.
Si pentru ca imi place mult de tot, mi-am zis ca e musai sa o scriu si aici. Posibil sa-ti placa si tie poeziile si atunci, de ce sa nu te indragostesti si de asta 😊?!
Nu stiu cine a scris-o. Nu stiu daca e exact ca cea originala. Nu stiu daca exista o originala. Totul e din memoria mea.
Eu am memorat-o acum mai bine de 20 de ani, cand eram adolescenta. O aveam inregistrata (impreuna cu multe alte poezii cunoscute sau mai putin cunoscute) pe o caseta audio. Nu mai stiu nici cum a ajuns sa am o astfel de caseta. Parca circula printre cei mai mari ca mine si am reusit sa-mi fac si eu o copie. Poeziile erau recitate de mai multi necunoscuti mie. Asta era recitata de o tipa ce o spunea atat de bine ca ma fascina de fiecare data. Tare as fi vrut sa mai am inregistrarea. Ti-ar fi placut! 😊
Dar gata cu vorba.
Bucura-te de poezie!
Poezie fara titlu
Nu vreau sa despic firul in patru
Nu vreau sa stiu de ce vin langa tine atunci cand nimeni nu se asteapta
Poate ca am vrut asa ceva
O intamplare simpla
Barbat si femeie atat.
Nu tu si eu, nu eu si tu
Ci barbat cu femeie adulmecand ceva ce oamenii nu sunt in stare sa traiasca de multe ori.
Acea stare de visare… De uitare…
Am venit pentru ca a trebuit sa vin, intelegi?
Nu ma intreba nimic.
Nu ma intreba de ce, nu ma intreba cum, nu ma intreba de unde am venit.
M-a chemat ceva, poate tu, poate altceva
O minune sau poate doar o intamplare.
Nu ma intereseaza cum arati.
Nu ma intereseaza cum vorbesti.
Nu ma intereseaza cine esti intre oameni.
Eu te simt doar atat.
Te simt asa cum stiu ca nimeni nu te stie si nu poate sa te simta.
Nu ma intereseaza ce crezi tu
Nici ce cred altii
Pentru ca nimeni nu poate intelege acel “ceva” ce depaseste intelegerea omeneasca
Si tine cont: si eu sunt om.
Mi-e dor de tine ca de copilarie.
E un dor care nu se vindeca niciodata.
Mi-e bine …
Mi-e bine cu tine adica mi-e jale.
Mi-s ochii la mainile tale.
Nu sunt decat un copil nebun, o minte ratacita nu-i asa?
Dar te am pe tine.
Tu de care mi-e frica, de care mi-e dor, de care ma vindec si ma imbolnavesc la loc dintr-o data.
Mi-e bine cu tine si nu-mi ajung celelalte.
Si niciodata nu-mi vor ajunge celelalte.
Ma intreb ce am sa fac atunci cand tu vei pleca de tot?
Mie nu-mi vei lasa nimic si totusi imi vei lasa totul
Tot ce ai insemnat defapt TU
Fara masca, fara plusuri si minusuri.
Asta mi-am dorit si nimic altceva.
Mister neexplicat care invie mereu mai dulce ca intaia oara.
M-ai durut si m-ai mangaiat.
Ai rasarit si ai disparut in absenta.
Tu nu esti un om obisnuit.
Si nici eu nu sunt un om obisnuit.
Neobisnuiti…
Te-am iubit neobisnuit.
Mi-e dor de tine neobisnuit, neobisnuitule!
Am vrut sa explic. Am vrut sa ma inteleaga ceilalti.
Nu m-au inteles.
Pentru ca ei sunt obisnuiti.
Asa ma vindec eu de complexe: considerand ca ceilalti sunt niste prosti
Si poate ca nu sunt. Tu ce zici?
Aaa… Tu nu zici nimic.
Tu nu ceri nimic.
Tu nu vrei nimic.
Si eu care te credeam neobisnuit!
Ce bine ca esti.
Ce mirare ca sunt.
Intr-o zi iti culegeam flori de pe camp numai ca…
Eu le vedeam vii, tu le primeai moarte.
Mi-era dor de tine.
Te iubeam!
Te uram!
Te iubeam!
Unde sa ma duc te intreb? Unde sa ma duc?
Sunetul trece de orice porti.
Taci! Taci!
Nu vreau sa te leg de nimic. Nici macar de sunetul vocii tale.
Nu mai striga te rog!
Opreste-te!
Iti poruncesc, taci!
Dar nu de tot.
Hai sa ne facem ca nu ne cunoastem.
Cum ar fi?
Eu stiu. Tu… Nu intelegi.
Ninge!
Nu seamana, nu arata, nu suna
Doar ninge!
Hai sa ningem!
Unul cu altul sa ningem!
Mi-e dor de tine!
Iarta-ma!
Tot ceea ce este zadarnic e condamnat sa devina plicticos.
Tu ai poezii ce ti-au intrat la suflet?