Am un copil tare bun. Ce sa-i faci, sunt si eu o cioara ce isi lauda puiul 😊.
Cel mai mult imi place sa ma joc cu ea si de cand cu primavara ce vine as sta afara non-stop. Spre bucuria ei 😁.
Dar eu nu sunt doar copil. Sunt si adultul ce trebuie sa munceasca pentru a aduce bani in familie, sunt si adultul ce vrea timp in doi, timp cu el sau cu prietenii si, mai ales, sunt parinte. Toate acestea sunt valabile si pentru omul meu insa acum vorbesc despre mine.
Ca parinte ce sta acasa cu copilul trebuie sa ma asigur ca mananca sanatos (deci gatesc aproape zilnic), ca are haine curate (spal aproape zilnic), ca locuinta in care sta, doarme si se joaca este una curata si lipsita de pericole (fac curat des si ma asigur ca nu are nimic periculos la indemana).
La astea se adauga si ingrijirea ei – sa fie curata pe maini cand mananca sau vrea sa bage degetele in gura, sa o schimb de scutece etc. Cu alte cuvinte, sunt si parintele ce isi ghideaza copilul si il ajuta sa treaca prin rutina zilnica. Iar de foarte multe ori asta inseamna sa trasez limite, sa spun nu (cu argumente) la anumite cereri ale ei, sa corectez anumite comportamente.
Ultima parte mi se pare cea mai dificila. Si asta pentru ca mi-am propus, inca de cand am ramas insarcinata, sa o cresc cu blandete si cu interactiuni cat mai pozitive chiar daca eu am trecutul trait in conflicte de tot soiul.
De cele mai multe ori, eu si Irina, avem o comunicare foarte buna. Sunt insa si situatii in care nu reusim sa ne conectam:
- Eu uit ca este doar un copil de nici doi ani
- Eu sunt prea obosita si nu reusesc sa ma concentrez pe nimic
- Una din noi nu se simte bine fizic
- Apar schimbari de rutina (plecam undeva, vine cineva etc.)
- Eu vreau sa fac altceva decat ceea ce doreste ea
- Taica-sau este plecat cu zilele iar ei ii este ingrozitor de dor de el insa nu stie sa-si explice acest dor si face totul anapoda fata de ce ii cer eu
Am citit undeva pe internet ca exista cercetari ce sustin ca este nevoie de cel putin cinci interactiuni pozitive pentru fiecare interactiune negativa pentru a mentine o relatie sanatoasa si fericita cu copilul. Nu stiu daca imi iese ce spun astia, nici nu stau sa numar ca mi-e ca ma deprim, dar fac tot posibilul, atat cat ma pricep eu, sa creez obiceiuri ce sa devina obisnuinte sanatoase care sa ne ajute sa depasim momentele dificile de peste zi.
Iata cateva exemple din ceea ce fac eu cu Irina mea:
- Dimineata, oricat de nerabdatoare este sa aprindem lumina, fac tot posibilul sa o pup, sa o mangai, sa o iau in brate, sa o smotocesc. Ii cant “Buna dimineata, te iubesc …” iar la final ii urez sa aiba o zi minunat de frumoasa.
- Tot dimineata, dupa ce am aprins lumina, o indemn (fara sa fortez) sa faca impreuna cu mine cateva exercitii de intindere, cateva genoflexiuni etc. si scoatem sunete puternice si ne amuzam.
- Apoi ii spun rapid pasii ce ii vom face pana mancam – asta pentru ca este foarte nerabdatoare sa manance atunci imediat – aerisim camera; facem paturile (ma ajuta aproape de fiecare data); ne schimbam de pijamale (ea isi alege mereu cu ce se imbraca); ne spalam pe dinti si abia apoi ne apucam sa facem micul dejun (o intreb mereu daca vrea sa participe)
- Cand mancam micul dejun stabilim si planul zilei – pasii ce ii vom urma: joaca, curatenie, mancat, dormit, iesit afara etc. plan ce il repet verbal de mai multe ori in ziua respectiva.
- Telefonul il am mai mereu pe silent pentru a nu ne deranja cand facem lucruri impreuna. Cand ne jucam toata atentia mea este catre ea.
- Fac tot posibilul sa imi pastrez simtul umorului cand face cate o traznaie si sa-i vorbesc mereu calm dar ferm cand situatia o cere.
- Cand are momentele ei de “miorlait” care simt ca imi activeaza butoane conectate la bombe atomice fac eforturi uriase pentru a vorbi calm si o rog mereu sa foloseasca cuvinte sau sa-mi arate ce isi doreste.
- Daca are o descarcare de nervi cu tipete sau cu plans, ma asigur ca nimeni nu va fi ranit si o las sa se manifeste. Stau mereu langa ea si ii spun ca sunt acolo sa o iau in brate.
- Ori de cate ori vorbeste cu mine toata atentia mea este catre ea. Ma opresc din ce fac, ma uit in ochii ei si ii raspund daca este cazul.
- Ii sustin ideile de joaca atata timp cat nu sunt periculoase.
- O las sa se implice in aproape toate treburile casnice si ii explic de ce trebuiesc facute lucrurile intr-un anumit fel.
- Caut sa-i ofer multe momente cand ea poate alege, poate lua o decizie: pe unde mergem in parc, cu ce se imbraca, ce vrea sa manance din ceea ce ii ofer, cu ce sa se joace etc.
- Intotdeauna seara, la culcare, povestim despre ce nu ne-a placut si despre ce ne-a placut in ziua ce a trecut. Ea povesteste in sensul ca eu ii pun intrebari si ea raspsunde cu “da”, “nu” sau spune cuvinte ce se doresc a fi puse unele langa altele pentru a face o propozitie.
- Avem diverse jocuri doar ale noastre. Gen “Vine mana gadilicioasa” cand eu vin cu o mana in aer sa o gadil (fara sa exagerez) si ne tavalim de ras si ne luam in brate, iar la final ne calmam si relaxam cu “Mana mangaicioasa” cand o mangai usor pe picioare, pe spate, pe burta si maini iar ea sta ca intr-o transa.
- Am inceput, de cand stie mai multe cuvinte, sa-i tin mintea ocupata punandu-i tot felul de intrebari despre orice: despre ceva citit intr-o carte, despre o cioara care o vede zburand etc.
- Ne bucuram mult de momentele noastre de citit carti cand ea este foarte atenta la cuvintele ce le spun (dialogurile le citesc pe mai multe voci) si se baga in mine cu totul. O simt atat de aproape atunci si imi place sa o miros.
- La culare, dupa ce am povestit despre ziua ce a trecut, ii multumesc pentru copilul bun si minunat care este. Ii dau un pupic pe obrajor zicand “Noapte buna, somn usor si un pupic pe obrajor!”. Si inchei cu “Te iubesc!”. Cateodata, la cerere, ii cant cantecele de leagan.
Poate parea ca fiind obiceiuri ce iti consuma din timp insa pe noi ne ajuta sa trecem usor si lin peste majoritatea zilelor. Iar in zilele “speciale”, cum sunt si cele ce urmeaza pentru noi (iar pleaca omul in delegatie cu munca😞), aceste obiceiuri sunt, de multe ori, magice si ne ajuta sa ramanem conectate.
Am observat ca, avand aceste obiceiuri, Irina este mult mai atenta la ce ii spun, coopereaza fara prea multa “lupta” si imi urmeaza ghidarea.
Functioneaza de fiecare data? Bineinteles ca nu, si asta pentru ca eu nu reusesc mereu sa raman calma. Insa “conflictele” sunt mai rare, mai scurte si de intensitate mai mica.
Voi ce obiceiuri aveti? 😊