Mi-e dor de… Vreau sa fiu acolo…

Pericol in zona de confort

Imi lipsesc calatoriile in locuri nemaivazute de mine. De doi ani ma misc in aceleasi locuri, aceleasi privelisti… Familiaritatea asta imi da o senzatie de confort cu iz de pericol. Mi-e dor de acele senzatii de bucurie, teama si curiozitate cand vezi locuri si oameni noi.

Mi-e dor de macar un rasarit la mare. 

Apusul are si el farmecul lui dar rasaritul pe plaja este ceva… Atat de viu, de puternic si bland, de nou inceput!

Rasaritul pe plaja este ceva … RAR. De cele mai multe ori este ratat pentru ca se prefera un somn bun in locul lui.

Apusul este mult mai usor de prins. Apusul e si mai aglomerat – numarul de persoane ce nu dorm este muuult mai mare.

Pe cand rasaritul … Pici de somn dar alergi cu picioarele in apa si topai pe nisipul rece si ud. Pe plaja sunt sanse mari sa fi doar tu iar daca nu cu siguranta nu sunt multi oameni in jur.

Imi lipseste zgomotul marii si mirosul ei.

Imi lipseste si statul la soare pe care nu cred sa-l mai experimentez vreodata – am capatat o alergie solara destul de nasoala. Dupa cateva minute de soare puternic picioarele se umfla si se inrosesc devenind foarte dureroase.

Mi-e dor de varful muntelui si de privelistea de acolo.

Urcatul in sine ma ucide. Ma plang la fiecare pas pe care il fac si imi vine sa vars lacrimi reale la cat de neputincioasa na simt cand urc un munte.

Dar cand ajung sus… Uit toate neplacerile. E ca o nastere naturala: travaliul (urcusul) iar cand ajungi sus e ca si cum ai nascut iar durerile facerii au disparut lasand loc frumosului, iubirii si bucuriei.

Imi lipseste padurea desi mi-e teama sa ma aventurez in ea singura. E atat de mare, de salbatica, de plina de animale, de misterioasa si totusi atat de frumoasa!

Vreau sa fiu acolo: la munte si la mare!