Visit Homepage
Skip to content

Locul de joaca si Irina

Duminica am dus-o pe Irina pentru prima oara la un loc de joaca. LE: un loc de joaca in interior. Nu a fost singura. Am mers impreuna cu o alta familie (prieteni cu noi) ce au un baietel, Edi, mai mare cu un an fata de Irina.

Pe drum, ea si Edi, se tineau de mana si erau veseli iar eu ma minunam si bucuram sa o vad atat de prietenoasa. A fost incantata si la vederea locului de joaca. Ceva normal, pana la urma era ceva nou cu multi copii la un loc.

Am intrat si eu cu ea (dar nu puteam sta decat in zona de jos) si am “lansat-o” in nebunia de acolo fara sa ii zic nimic decat “Du-te si joaca-te”.

Edi, foarte prietenos si atent la ea, o lua de mana sa mearga cu el prin tot felul de locuri. S-a dus cu el incantata mai peste tot si au ajuns intr-un final la niste topogane mari.

Nu stiu de ce dar mereu uit ca Irina este totusi mica pentru anumite activitati.

Si uite cum Irina mea sa de pe unul din topoganele mari impreuna cu Edi. Doar ca uita sa stea cu capul si trunchiul ridicate iar capul ei se duce pe spate direct in plasticul topoganului, odata cu un mare bum, si ramane paralizata pana jos cand ar vrea sa planga insa eu, iar nu stiu ce o fi fost in mintea mea, nu-i las ragaz pentru asta ci in schimb ii spun cat a fost de distractiv. De parca m-as fi dat eu pe topogan si nu ea.

Nu a mai vrut topogan. Normal.

La locul cu bile, la trambulina si mai peste tot defapt erau o droaie de copii mai mari si toti baieti. Stiti ce inseamna asta? Imbranceli, trante, tipete si muuuuulta energie. Copii normali dealtfel.

Irina incerca si ea sa se joace cu ei sau fara ei dar se speria la fiecare imbranceala sau la tipete mai puternice.

Ce am facut eu? Mai nimic. Ma uitam la ea si ii spuneam cat de distractiv. In mintea mea chiar era. Ooooo ce as fi dorit sa am parte de asa ceva cand am fost eu copil! Dar in mintea ei cu siguranta lucrurile au stat altfel.

Am plecat de acolo aparent ok, cu ea zicand “Da” la intrebarile “Ti-a placut?” “Mai venim?”.

Care a fost efectul in urma acestei iesiri?

– Un copil speriat de locul de joaca – am mai incercat sa ma duc la o zi dupa in alt loc de joaca unde era gol si mai pentru varsta ei (topogan potrivit ca marime pentru ea) si nu a vrut nici macar sa se uite.

– Crize de plans – tantrum cum se zice mai nou.

– Eu vinovata ca am lasat lucrurile sa se intample asa.

Ce imi propun sa fac diferit data viitoare (indiferent ca vorbim de loc de joaca sau un loc nou pentru ea)?

– Voi vorbi in detaliu despre ce ar putea vedea, auzi sau simti acolo.

– Cand ajungem la locul stabilit o las intai sa se acomodeze vorbind cu ea despre ce vede, ce aude, cum se simte etc.

– Daca se intampla ceva ce a speriat-o sau a suparat-o o voi lasa sa se descarce si sa vorbeasca despre asta pana cand va fi pregatita de o noua activitate. Voi fi alaturi de ea.

Irina inca invata lucruri despre lumea asta in care se afla iar eu, cateodata, uit asta si o tratez ca si cum as fi eu. Asta a fost inca o lectie importanta pentru mine.

Multumesc de invatatura.

 

Dă mai departe

Părerea ta contează pentru mine

Îți mulțumesc pentru vizită. Mă bucur mult că ești aici și te invit să-mi lași mai jos un comentariu la acest text. Va fi prețuit și apreciat.

Să mai treci pe la mine!

Urmărește-mă și pe

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.