Ne pregatim sa ne asezam la masa pentru pranz. Ea se duce direct catre un scaun normal de la masa si incearca sa se aseze pe el. O ajut. Zambeste multumita si incepe sa dea din picioare bucuroasa ca sta la masa ca un om mare.
Noi, ca si cum nu s-a intamplat nimic nou, ne asezam pe celelalte scaune normale libere si incepem sa mancam.
Ea mananca, vorbeste si da din picioare fericita.
Scaunul de bebelus e inca in stare de soc si nu zice nimic. Sta cu noi la masa si ne priveste fix. Nu-i vine a crede ca a fost abandonat astfel. Seara ajunge sa se linisteasca cand, mica zana, il acapareaza din nou.
…
Ii place muuuult sa faca baie! E fascinata de baloanele mici din spuma de baie si mai ales de pielea de la maini si picioare care se increteste.
Azi insa se uita atent la apa ce iese din dus si la adultul ce se spala. Se uita atent la dus. O sperie putin insa e curioasa. Isi face curaj, incepe sa se dezbrace si spune “baie”. Adultul o ia si lasa apa de la dus sa curga pe ea. Sta nemiscata, atenta si cu zambet pe buze. Ii place! La un moment dat incepe sa rada zicand “gadi gadi” – apa o gadila.
…
Cand se trezeste zice “Neata!” si imediat “laaaa laaa” – sa-i cant de buna dimineata. Apoi incepe sa numere: “unu, doi, tei, patu…” E semnul dat mie sa ii aprind lumina.
Si asta este doar inceputul avalansei de cuvinte pe care le spune intr-o zi. Cuvinte abia intelese de noi initial iar acum pronuntate din ce in ce mai clar. Tresar uimita la fiecare pronuntie clara a unui cuvant ce mai ieri nu-l intelegeai cand il spunea.
Bebelusul de ieri este acum un copil mic adorabil ce se indreapta rapid catre copilul mare de maine!
Wow! Cat de repede!