Prieteni la bucurie si necaz.

Prietenie cu filozofie 😊.

De cate ori ma intalnesc cu prietena mea de suflet incepem sa filozofam si sa despicam firul in patru pe diverse subiecte gen calatorii, sanatate mentala, despre prieteni si prietenie, dezvoltare personala, cum sa fim zen etc.

Imi plac discutiile de genul asta care ma provoaca sa sap si mai mult in mine si care ma ajuta sa ma descopar.

Cum reactioneaza prietenii tai cand le impartasesti o bucurie?

“Prietenul la nevoie se cunoaste” spune un proverb din batrani. Mi s-a confirmat de multe ori. Tie nu?

Ieri, cand m-am vazut cu prietena mea, am discutat un subiect foarte interesant pe care, culmea, il intalnisem cu o zi inainte la bloggarita Miruna Ioani pe blogul ei Si Blondele Gandesc:

Prietenul la bucurie se cunoaste! 

Mie mi s-a intamplat de foarte multe ori in trecut sa am prieteni care sa-mi spuna o bucurie a lor iar eu sa zambesc stramb sau, si mai rau, sa fac glumite proaste.

De ce unii prieteni, cand le spui o bucurie de a ta, se apuca sa faca misto sau stau muti si cu o vadita nemultumire pe fata? 

In cazul meu o faceam pentru ca eram invidioasa. Era o invidie declarata sau, de cele mai multe ori, inconstienta. Aveam o ciuda pe mine ca eu nu reusisem sa am ceea ce-mi spunea prietena ca are: o facultate terminata, un job de vis, o locuinta fara rate, calatorii in jurul lumii, haine scumpe, petreceri surpriza, barbatul ideal, parintii perfecti si lista poate continua.

Nu ma intelege gresit. Prietenia respectiva insemna mult pentru mine si sigur mi-as fi dat si o mana pentru ea. Doar ca, in acele momente, toate frustratile, esecurile si nemultumirile mele legate de mine ieseau la suprafata atacand inconstient persoana draga din fata mea. Sufeream si eu (de invidie si ciuda) dar suferea si ea, prietena, pentru ca bucuria ei nu era impartasita ci, din contra, transformata intr-o piatra cu care a fost pusa la zid.

Bunatatea este cheia!

Acum ma cunosc muult mai bine sau asa imi place sa cred. Stiu ca toate neajunsurile pe care le am sau cred ca le am se datoreaza mie si stimei de sine scazute. Nu are sens sa fiu invidioasa sau ironica la auzul unei bucurii a unei prietene. Mai bine ma inspir din bucuria ei si imi dau un sut in fund sa fac si eu ceva pentru o astfel de bucurie.

In ultimii ani am invatat ca e mult mai sanatos si mai bine sa actionez/reactionez cu amabilitate, bunatate si iubire fata de oricine. Iar daca nu pot fi amabila si buna atunci cel mai indicat este sa nu spun nimic. Nici macar nonverbal.

Ce faci cu astfel de prieteni? 

Tie ti s-a intamplat sa ai astfel de prieteni care se uita stramb sau fac misto de bucuriile tale (chiar daca e vorba ca ai slabit doua kilograme sau ca ai primit cadou o masina)?

Cum ai reactionat?

Mai sunteti prieteni?