Citeam mai devreme, pe Wikipedia, despre Dragobete. Imi pare ca are o istorie cu mai multe variante. Oricum, una peste alta, la modul cat mai general, Dragobetele este o sarbatoare ce aduce in prim plan iubirea dintre doua persoane ce se pecetluieste cu un sarut.
Iubirea este ca un cadou. Un cadou ce ar trebui primit mereu cu bratele deschise si daruit intotdeauna neconditionat.
De multe ori, insa, ne concentram prea mult pe daruit. Cand ceilalti ne daruiesc iubire, fie nu este cum vrem noi, fie nu stim sa o primim, fie nu o observam. Iar asta mi se pare grav pentru ca, tot daruind fara a primi, ajungi sa te “hranesti” doar cu niste resturi. Resturile astea nu sunt niciodata bune si portiile sunt mici.
La fel de grav mi se pare si sa te astepti ca iubirea sa o primesti doar de la ceilalti. Ceilalti vor darui atat cat cred ei ca pot. Nu le poti cere mai mult. Nu e corect. Nu e iubire daca o cersesti. Ea trebuie sa vina pur si simplu.
Bun, si ce este de facut?
Foarte simplu (sau nu): Iubirea de sine!
Iubirea de sine mi se pare extrem de importanta insa si foarte dificil de pus in practica.
Mie nu imi este mereu usor. Am momente cand consider ca nu merit iubire. Sau nu am timp sa ma iubesc. Da, stiu, suna aiurea asta cu timpul, insa ma las de multe ori ingropata de atat de multe alte sarcini incat, ideea de a-mi acorda atentie mie, nevoilor mele, pur si simplu nu este pe primul loc.
In tinerete totul parea mult mai simplu. Ma iubeam mult. Puteam sa mut muntii.
Cu timpul s-au strans dezamagirile, esecurile si dezgustul dictate de toti ceilalti din jurul meu. Am uitat sa ma iubesc.
Acum sunt in stadiul in care a darui iubire este prioritar pentru mine. Iar pentru a avea mereu rezervele pline, pentru a darui si mai multa iubire incep cu iubirea de sine in cantitati din ce in ce mai mari, pana ajung din nou tanara 😜.
Iata ce fac eu in directia asta:
- Investesc in descoperirea de sine. Cu cat devin mai constienta de mine cu atat ma simt mai libera. Cunoscandu-mi plusurile si invatand din “de ce-urile” ce se afla in spatele minusurilor devin mai puternica, mai increzatoare. De exemplu, sunt preocupata in ultimul timp de Mindfulness si de meditatie pentru ca simt ca sunt din ce in ce mai mult in contact cu mine. Citesc tot ce pot in acest sens insa am prieteni ce le-au fost mai util sa apeleze la un terapeut sau la un life coach. Ideea e ca, cu cat ajungi sa te cunosti mai bine, cu atat incepi sa realizezi ca primesti mult mai multa iubire.
- Imi spun cat de grozava sunt. Nu imi iese mereu dar perseverez. Cu cat m-am bazat pe altii sa-mi spuna ca merit iubire, cu cat am incercat sa demonstrez altora ca sunt capabila sa fac multe lucruri cu atat am fost mai dezamagita. E greu sa te iubesti cand cauti mereu aprobarea celorlati.
- Sa ma ascult. Sunt indicii pe care corpul mi le trimite pentru a-mi spune ce are nevoie. Imi este foame sau sete ma apuc sa mananc sau sa beau apa. Ma simt obosita inseamna ca trebuie sa ma odihnesc. Ma simt stresata si depasita de situatie inseamna ca e timpul pentru o pauza. Am neglijat prea multi ani aceste indicii ingropandu-ma in munca. Dar o parte din iubirea de sine este tocmai in a raspunde acestor nevoi prin a le acoperi.
- Sa ma iert. Sunt multe din trecut si din ce in ce mai putine din prezent care ma fac sa cred ca nu merit iubire. Cu cat ma iert mai mult cu atat creste mai mult iubirea de sine.
- Sa iert pe cei ce m-au facut sa ma indoiesc de mine. Cu alte cuvinte, sa fac pace cu oamenii din trecutul meu si cu cei din prezent, oameni ce m-au umilit si m-au facut sa ma simt mica mica si neimportanta. Incerc sa aplic ideea cum ca ceea ce spun oamenii despre mine spun defapt despre ei si ca nu ma definesc cuvintele lor. Cum mi-a spus cineva candva: “Daca pe un perete scrie {Dana e proasta!} nu inseamna ca tu esti proasta”.
Asa invat eu despre iubirea de sine.
Nu-mi iese mereu. Cateodata esuez lamentabil. Dar o iau mereu de la capat si sunt din ce in ce mai buna in iubirea de sine 😊.
Ceea ce iti doresc si tie ❤️
