Visit Homepage
Skip to content

Mama soacră

Abia așteptam să se mute mama soacră în București! Ooooo câte scenarii, câte vise și fantezii am avut!

Să vină mama soacră! 

Cu mama soacră îmi place să cred că mă înțeleg foarte bine. Chiar mai bine decât cu maică-mea. Așă că, atunci când a anunțat că are de gând să iasă la pensie anticipat și să se mute din Brăila în București, am sărit în sus de bucurie.

În sfârșit urma să am pe cineva care să mă ajute cu Irina. Yuhuu! Și o să am timp pentru mine, pentru pasiunile mele și poate că voi putea să fac ceva care să mă ajute să câștig bani lucrând prin colaborare de acasă sau de oriunde aș avea acces la instrumentele mele. Ooooooo ce visuri!…

Mama soacră a venit! 

În Noiembrie 2017 mama soacră s-a mutat iar eu nu mai puteam de nerăbdare să vină să stea cu Irina și să pot eu să-mi trăiesc toate cele imaginate.

Dar na, ca orice mutare, durează până ce te așezi cât de cât. Așa că a trebuit să aștept ca mama soacră să-și pună în ordine toate lucrușoarele. Și deși draga și buna mea mamă soacră s-a mișcat incredibil de repede mie tot mi s-au lungit urechile și simțeam că nu mai vine odată ziua aia mult visată.

A venit și ajutorul. 

Iată că ziua mult dorită a venit încă de la începutul anului 2018. Ooooo și ce m-am mai bucurat! De Luni până Vineri mama soacră a venit și continuă să vină la mine să stea cu Irina. O Doamne mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc! Am întinerit cred că cinci ani!

Apoi ceva s-a întâmplat.

Am realizat destul de repede însă că așteptările mele au fost nerealiste, mult prea mari față de realitate. Iată și de ce:

Draga de ea, mama soacră, nu a găsit să se mute aproape de noi și face o oră și ceva dus, o oră și ceva întors, schimbând mijloace de transport în comun (autobuz și metrou).

Blocul unde s-a mutat este într-o zonă mai în câmp așa și nici eu nu aș merge pe acolo când nu e lumină. Așa că, până se vor lungi zilele bine, ajunge la mine dimineața pe la 10:00,  iar eu și Irina ne trezim pe la 06:00 – 07:00. Deci, trei ore în care eu bag repede să fac micul dejun, să hrănesc copilul și pe mine, să mai trebăluiesc în timp ce mă joc cu prințesa ca să am apoi timp pentru mine când ajunge mama soacră.

Cu ea s-a mutat și tatăl ei care este foarte bătrân iar ea drăguța are grijă și de el. Irina mea în jur de 13:00 – 14:00 se bagă la somn (eu musai lângă ea cu laptele din dotare și fără permisiunea de a pleca din front) timp de 2 – 3 ore. Deci când se trezește ea afară se lasă întunericul. Deci, mama soacră, în jurul orei 12:00 pleacă la ea acasă să se îngrijească și de celălalt om drag și să nu o prindă nici întunericul prin câmpul dubios.

În concluzie: 

M-a lovit mai rău decât o palmă peste ochi să realizez că am doar două ore (mai mult sau mai puțin) de făcut ceva pentru mine. Două ore în care sunt în continuare cu Irina alături, în aceeași casă, cameră de cele mai multe ori, și cere aproape aceeași atenție de la mine.

M-a lovit și mai rău când mama soacră nu a putut veni o zi iar eu am simțit acut lipsa celor două ore.

Așa că, nu este cum am visat, dar este minunat de bine chiar și pentru două ore. Mulțumesc mult mamă soacră! Să-ți dea Dumnezeu sănătate și voie bună! De abia aștept să vii și azi 😊.

Dă mai departe

Părerea ta contează pentru mine

Îți mulțumesc pentru vizită. Mă bucur mult că ești aici și te invit să-mi lași mai jos un comentariu la acest text. Va fi prețuit și apreciat.

Să mai treci pe la mine!

Urmărește-mă și pe

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.