Visit Homepage
Skip to content

Îmi este teamă…

Îmi este teamă de atât de multe lucruri, de atât de mulți oameni… Îmi este teamă de mine și îmi este greu să FIU OM BUN.

Un film…

Acum câteva săptămâni am vazut filmul „13 reasons why”. Câteva zile bune nu am mai fost om – m-a tulburat foarte tare.

Nu e un film de 1-2 ore. Este un film împărțit în vreo 13 episoade plus un episod de final cu cei ce au creat filmul și motivul pentru care l-au făcut. Este un film despre partea urâtă și nasoală a adolescenței, a anilor de liceu. Și e făcut atât de real și de plin de toate „bubele” posibile.

Eu în liceu…

Pornind de la acest film am început să mă gândesc la anii mei din liceu. Încep să uit foarte multe din tinerețea mea însă frânturi din liceu încă le mai am.

Am tot stat și m-am gândit dacă și în ce fel am fost eu hărțuită (nu neapărat sexual) sau am hărțuit la rândul meu… Nu-mi aduc aminte decât de o păruială: o tipă (nu mai știu cum arăta, cine era sau motivul pentru care mă agresa) îmi căra palme peste cap în timp ce eu îmi acopeream capul cu mâinile (mi-era teamă să nu-mi sparg ochelarii) iar o colegă de bancă mă apăra cărând palme peste tipa respectivă. Faza e că, posibil, de vină să fi fost chiar eu în toată povestea asta deși nu-mi mai amintesc nimic.

Nu-mi aduc aminte nici să fi auzit că am vreo poreclă nici să fi râs cineva de mine. Nu-mi aduc aminte nimic nasol din anii de liceu deși abia așteptam să se termine. Dar asta cred că mai mult din dorința de a pleca de acasă, de lângă părinți. De a fi, cum credeam pe atunci, liberă. Pentru că, la vremea respectivă, părinții îi consideram ca fiind acea parte nasoală din anii de liceu.

Îmi este teamă…

Îmi este teamă că nu-mi aduc aminte mai nimic de rău din acea perioadă tocmai pentru că nu a fost chiar așa de bună. Poate am ascuns atât de bine în mine toate răutățile trăite și făcute încât le-am dat uitării. Poate eu am făcut niște răutăți imense și ireparabile.

Îmi este teamă că toată agresivitatea și răutatea ce le-am manifestat în anii de după liceu (și de care îmi aduc foarte bine aminte) să le fi manifestat și înainte. Asta m-ar face un monstru și mai mare – cel puțin în ochii mei.

Îmi este teamă (încă de pe acum) de perioada de adolescență a Irinei. E mult mai ușor acum să distrugi un adolescent. Oare voi putea să o ajut să treacă cu bine?

Tu îți mai aduci aminte partea nasoală din liceu? 

Dacă ai posibilitatea, uită-te la film. Eu am cont pe Netflix și acolo l-am văzut. Te avertizez însă că poate fi extrem de copleșitor.

Dă mai departe

Părerea ta contează pentru mine

Îți mulțumesc pentru vizită. Mă bucur mult că ești aici și te invit să-mi lași mai jos un comentariu la acest text. Va fi prețuit și apreciat.

Să mai treci pe la mine!

Urmărește-mă și pe

2 Comments

  1. Catalina Catalina

    Hmmm…nimeni nu-i perfect. Fiecare am făcut câte ceva de care nu suntem f mândrii. Important e sa fim îngăduitori cu noi înșine (to extend grace to ourselves) și sa ne iertam. In momentul in care te gândești la trecut și-ți pare rău cu adevarat pt orice ai fi făcut/zis in trecut, Dumnezeu te-a iertat. E nevoie însă sa te ierți pe tine însăți și sa privești spre viitor fără sa rămâi prizoniera in trecut. The past is history, the future is mystery and the present is a gift. Enjoy it!

  2. Mulțumesc mult Cătălina pentru cuvintele faine și de suflet. Te îmbrățișez ❤️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *