Visit Homepage
Skip to content

Gândurile și eu

Gândurile mele sunt tare amestecate. Și muuuulte! Majoritatea mă fac nefericită. Unele dor al naibii de tare. Altele mă fac să râd sau să fiu bine cu mine și ceilalți. Și mai sunt unele care îmi stârnesc curiozitatea.

Mă bate un gând:

De unde vin gândurile care mă fac să provoc atât de multă durere asupra mea și a celorlalți?

Gândurile pe care le generează mintea mea sunt ale mele?

Tind să cred că sunt ale mele de vreme ce le pregătesc temeinic în capul meu și eu sunt cea care decid ce îmi place și ce nu, ce e bun sau rău. Gândurile mele sunt EU.

Așa să fie? 

Mă uit la Irina mea care începe să-și imagineze povești cu frânturi strânse din alte povești știute. Nu înțeleg absolut nimic din poveștile ei dar mă bucur mult când văd că își folosește imaginația.

O urmăresc când se joacă, când vorbește singură sau cu oricine altcineva și observ că gândurile ei seamănă foarte mult cu mediul în care crește, cu informațiile pe care le primește. La o analiză mai în amănunt observ că la fel se întâmplă și cu gândurile mele.

Așadar, gândurile mele nu sunt ale mele. Ele intră în capul meu din tot felul de surse și se învârt pe acolo așteptând momentul potrivit să le folosesc. Adică ele pot fi în capul meu încă din fragedă pruncie când anumite opinii exprimate de persoane importante pentru mine (părinții, profesorii, mass-media, iubiți, scriitori etc.) mi-au intrat în minte și acum au devenit ale mele.

De exemplu, când plouă zic mereu că e vreme urâtă sau vreme rea dar asta pentru că nu mă gândesc nici măcar o secundă la nevoile celor cu ogoare (de parcă mâncarea ia naștere toată în laboratoare) ci doar la nevoile turiștilor, ale plimbăreților fără griji aflați într-o vacanță continuă sau ale șoferilor panicați de la prima picătură de ploaie (pentru că ăsta e mesajul ce îl primesc din media, din jur sau de pe rețelele de socializare).

Gândurile mele

Gândurile mele nu sunt ale mele dar ele mă definesc. Spun asta pentru că, pe lângă gânduri, eu mai sunt și corp și suflet.

Dacă aș fi fost formată doar din gânduri, judecățile (bune sau rele) pe care le-aș fi emis nu cred că ar fi fost o problemă pentru nimeni.

Dar sunt conectată la un corp care se manifestă în conformitate cu gândurile mele. De exemplu când îmi împărtășesc gândurile cu voce tare acest lucru are un impact atât asupra mea cât și a celor ce le aud.

Gândurile mele merită atenția mea pentru că sunt zona în care ia naștere cea mai bună variantă a mea dar și cea mai proastă. 

Și mi-e greu. Mi-e greu să mă uit la ele ca la niște norișori pe cerul minții și să mă opresc doar la cele drăguțe. Dacă vine o furtună de gânduri negre, urâte și violente nu știu ce ar trebui să fac mai exact pentru a mă adăposti și a aștepta să treacă furtuna…

Dar dacă, în mod conștient, îmi creionez propriile gânduri?

Gândurile mele nu sunt ale mele dar pot începe să-mi construiesc oricând altele după bunul plac. Pot să fac asta dacă aleg în mod conștient să o fac. Și dacă nu uit să o fac 😬.

La o adică ar fi ceva de genul: orice gând negativ, răutăcios și pesimist aș avea, îl reformulez (îi pun chiar și o imagine mentală frumoasă) astfel încât să aducă beneficii. Și fac asta de fiecare dată cu fiecare gând nasol ce îmi vine până ce în mintea mea își fac loc doar (majoritatea) gânduri bune. De n-aș uita că am gândit strategia asta 😜 la fiecare gând nasol ce îmi vine.

De câțiva ani îmi tot setez ca obiectiv să-mi fac un visual board pe un perete. Ce ar fi să-mi fac unul mental format doar din gânduri „desenate” de mine? Un fel de autosugestie.

Dă mai departe

Părerea ta contează pentru mine

Îți mulțumesc pentru vizită. Mă bucur mult că ești aici și te invit să-mi lași mai jos un comentariu la acest text. Va fi prețuit și apreciat.

Să mai treci pe la mine!

Urmărește-mă și pe

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *